Evoluţia analizei tehnice

Istoria analizei tehnice occidentale are cu puţin peste o sută de ani. Ea a început cu o simplă notă în revista „Wall Street Journal” publicată de Charles Henry Dow la începutul anilor 1890. În acel timp Dow era cunoscut unui cerc larg de businessmeni drept unul din creatorii Indicelui Dow-Jones. La sfârşitul secolului XIX-lea Indicele Industrial şi Indicele Transportator aveau istorie separată, însă dat fiind faptul ca fluctuaţiile Indicelor erau importante la întocmirea tranzacţiilor bursiere, a apărut necesitatea prognozării lor. În acest articol Dow a expus o serie de principii, cu ajutorul cărora, după părerea lui, era posibil de a ocupa o poziţie lungă sau scurtă, asumându-şi un risc minim. Aceste principii se utilizează până în prezent în toate metodologiile contemporane ale analizei tehnice. Din nefericire Charles Dow nu şi-a publicat ideile într-o carte separată, ci numai în articole. „Teoria lui Dow este bazată pe colecţia de articole ale editorului Charles Dow, care stau astăzi la baza analizei tehnice.” Termenul „Teoria lui Dow” a apărut după moartea acestuia, fiind publicat de analiştii ce au sintetizat principiile lui Dow. Principiile de bază sunt următoarele:
1. Toată piaţa se oglindeşte în indici;
2. Pe piaţă au loc trei tipuri de oscilaţii: primare, secundare şi mici;
3. „Linia” (graficul mişcării preţului) ne arată dinamica preţurilor;
4. Corelaţia preţului cu volumul vânzărilor formează baza de calcul;
5. În funcţie de comportamentul preţurilor se determină tendinţa.
Ralph Nelson Elliott şi-a formulat teoria în timpul Marii Depresii, în urma analizei Indicilor Dow-Jones, lăsându-ne bazele conceptuale şi demonstraţiile matematice, care se publică până în zilele noastre. În afară de forma bazică de mişcare a preţurilor, Elliott a atras atenţie analiştiilor asupra succesiunii Fibonacci. Mai apoi aceste teorii au fost dezvoltate la sfârşitul anilor 1970 începutul anilor 1980 de către analiticul Robert Prechter, care era considerat guru al analizei tehnice din Statele Unite ale Americii in anii 1980.
William Delbert Gann, legendarul trader a primii jumătăţi a secolului XX-lea, a creat propria combinaţie de principii geometrico-algebrice, care au fost cu succes utilizate în cadrul tranzacţiilor pe pieţele futures. Aceste principii au atras o atenţie considerabilă a analiştilor şi în rezultat Gann a creat propriul centru didactic specializat.
Graficul cu puncte şi figuri şi principiile de prognozare a acestuia au fost introduse de către Victor DeVilliers în anii 1930 şi imediat au început să se bucure de popularitate. În prezent acestea se utilizează rar din cauza neuniversalităţii lor.
„Aproape toate figurile clasice a analizei tehnice au fost descoperite în prima jumătate a secolului XX-lea, însă până în prezent este greu de a le atribui anumitor autori.”
Metoda lumânărilor japoneze a devenit extrem de populară printre analiştii occidentali la sfârşitul anilor 1980. Steve Nison a fost printre primii traderi americani ce a utilizat această metodă, fapt ce la făcut renumit în întreaga lume. Lumânările japoneze sunt destul de productive, însă până în prezent nu au fost valorificate toate posibilităţile lor, cu toate că această metodă a apărut circa trei sute de ani în urmă în Japonia, fiind utilizată de către negustorii cu orez. „Drept fondator a acestor grafice este considerat Homma Munehisa, comerciant de orez, care a introdus această metodă în secolul XVIII-lea.”
Bumul analizei tehnice a fost, în primul rând, condiţionat de dezvoltarea metodelor computerizate de analiză. Astfel traderii au primit un instrumentariu excelent, ce lucrează pe baza unor principii simple, unde activitatea analiticului ţine doar de necesitatea stabilirii gradului de credibilitate a datelor obţinute de program.
Ultimul bum a fost condiţionat de apariţia sistemelor informaţionale de genul Reuters, Bloomberg, Tenfore care au uşurat şi mai mult activitatea analiştilor tehnici.
Concepţiile analizei tehnice actualmente se utilizează pentru diverse active, acţiuni, indici bursieri, rate procentuale, valutelor străine etc.
Avantajele prezentate de analiza tehnică:
• Analiza tehnică poate fi utilizată pentru diverse instrumente practic pe orice piaţă;
• Graficele utilizate în cadrul analizei pot utiliza perioade de timp de la o minută la zeci de ani;
• Există multe metodologii de analiză tehnică, elaborate aplicabile la diferite sectoare a pieţelor;
• Principiile de bază a analizei sunt simple, iar metodele sunt elaborate cu scopul de a reflecta starea reală a pieţei;
• În analiza tehnică se utilizează date exacte şi actualizate.
Dezavantajele prezentate de analiza tehnică:
• În analiza tehnică persistă elementul subiectiv, ce ţine de experienţa analiticului;
• Analiza tehnică se bazează pe ideea neschimbării comportamentului omenesc, datorită căruia modelele de piaţă se repetă;
• Analiza tehnică oferă numai o prognoză a evoluţiei şi nu o garantează;
• „Analiza tehnică contemporană se bazează pe calcule complicate matematice şi statistice, ca urmare o analiză detaliată poate fi oferită doar cu ajutorul unui software special proiectat;”
• Pentru analiză este necesar ca datele să fie veridice şi actualizate.

Tipurile de grafice

În analiza tehnică se utilizează o serie diversă de instrumente. Toate acestea au nevoie de grafice, care pot fi construite manual sau cu ajutorul a software specializat. Un grafic reprezintă un mod de a afişa anumite date. În general dacă datele sunt sub forma de tabel ele sunt mai greu de interpretat. In plus pe un tabel nu ne putem da seama de felul cum se „mişcă” un preţ. În modul cel mai simplu un grafic conţine doua axe (X=orizontală şi Y=verticală). Pe axa X se afişează timpul între anumite valori sau de la o dată aleasă pană la zi, iar pe axa Y se afişează preţul, altfel spus cotările ale hârtiilor de valoare. Există o gamă variată de grafice utilizate în analiză, însă cele mai importante sunt:
1) Graficele liniare;
2) Graficele sub formă de bare;
3) Graficele cu lumânări;
4) Graficele cu puncte şi figure.

Graficul liniar
„Graficul liniar reprezintă cea mai simplă formă de grafic, acesta uneşte punctele cu coordonatele Y şi X.” La etapa actuală de dezvoltare a analizei tehnice graficele liniare se utilizează rar.
Pe axa verticală de obicei se depune preţul cererii şi ofertei, preţul maxim şi minim sau preţul de închidere. Axa timpului poate fi diversă – pe minute, pe ore, pe zile, pe săptămâni, pe luni, după cum se vede în desenul 1: „Graficul liniar” . Există două modalităţi de construire a axei verticale şi una a axei timpului.

Desenul 1: „Graficul liniar”


Axa verticală aritmetică este cea mai des utilizată modalitate, unde fiecare diviziune reprezintă o schimbare egală a preţului. Aceasta are sens în cazul în care diapazonul preţurilor este îngust, adică pe piaţa cu operaţiuni pe termen scurt cu active.
Axa verticală logaritmică, scopul principal al acestei modalităţi de construire îl constituie evaziunea unor creşteri şi scăderi colosale a preţurilor, şi este utilizată pentru graficele hârtiilor de valoare, în a căror istorie s-au înregistrat mari creşteri şi/sau scăderi ale preţului.
Axa timpului la fel poate fi diversă, începând cu prezentarea informaţiei cu privire la înregistrarea fiecărei tranzacţiei şi terminând cu informaţia cu privire la ultima tranzacţie a lunii.

Graficul cu bare
Graficele cu bare sunt cele mai des utilizate de către analiştii occidentali pentru prezentarea dinamicii preţurilor. „Pe grafic datele cu privire la hârtia de valoare analizată se prezintă sub forma unei serii de bare – linii verticale.” Axa timpului poate prezenta date începând de la cele pe minut până la cele anuale, în dependenţă de perioada analizată.
În marea parte a cazurilor fiecare bar ne indică preţul maxim, minim şi preţul de închidere pentru date istorice, iar pentru preţurile actualizate ne prezintă preţul maxim, minim şi ultimul preţ. Unele bare (în special cele pentru hârtiile de valoare tranzacţionate la bursă) pe lângă preţul maxim, minim şi de închidere ne mai prezintă preţul de deschidere, după cum se vede în desenul 2: „Forma unui bar”. La fel ca şi în cazul graficului liniar, graficul sub formă de bare se poate prezenta pe axe aritmetice şi logaritmice în dependenţă de hârtiile de valoare analizate.

Desenul 2: „Forma unui bar”


Graficele cu bare sunt folositoare, deoarece conţin mai multă informaţie privitor la activul analizat decât cele liniare, iar datele pe perioade sunt prezentate compact.

Graficul cu lumânări
Asemenea graficelor pe bază de bare, tiparele tip lumânare pot fi folosite pentru a prevedea evoluţia pieţei. „Datorită coloristicii lor, graficele cu lumânări (candlestick) oferă detalii vizuale mai bune decât graficele cu bare.”
Fiecare unitate de timp este prezentată sub forma de lumânare, alcătuită din corp şi umbre, cunoscute şi sub denumire de fitiluri. Corpul lumânării prezintă preţul de deschidere şi de închidere sau preţul de deschidere şi ultimul preţ, iar umbrele reprezintă preţul maxim şi minim, dacă se află în afara diapazonului preţurilor de deschidere şi închidere, după cum se vede în desenul 3: „Forma lumânărilor japoneze”.

Desenul 3: „Forma lumânărilor japoneze”


Pe lângă cele expuse mai sus, lumânările oferă o prezentare vizuală a modificării relative a preţului hârtiei de valoare pentru o anumită perioadă de timp:
1) Dacă preţul de închidere sau ultimul preţ este mai mic, decât preţul de deschidere, atunci corpul lumânării se haşurează în negru;
2) Dacă preţul de închidere sau ultimul preţ este mai mare, decât preţul de deschidere, atunci corpul lumânării se haşurează în alb sau roşu.
Cu toate că lumânările japoneze au fost introduse nu demult în analiza tehnică occidentală, aceastea au fost utilizate sute de ani de negustorii de orez japonezi. Mulţi analişti, care utilizează aceste grafice, consideră ca modelele analizate timp de 2-3 zile, pot oferi semnale importante pentru pieţe cu tranzacţii pe timp scurt, de exemplu pieţele futures.

Graficul cu puncte şi figure
Graficele cu puncte şi figure reprezintă o metodă simplă de prezentare a dinamicii preţurilor cu scopul determinării de modele şi tendinţe. Aceste grafice sunt uşor de construit, deoarece ele nu conţin axa timpului, ci doar modificările preţului în plafoanele stabilite de analitic.
„Până la crearea a software specializat, aceste grafice erau cele mai populare instrumente şi pâna acum se utilizează pe pieţele futures.” Graficul constă din bare verticale, unde axa verticală este împărţită pe celule, iar scara se numeşte mărimea celulei. Spre exemplu, un analitic poate să decidă că în anumite condiţii o celulă este egală cu un point, iar in alte cu trei. Mişcarea preţului notează prin puncte, prezentate de zerouri (0), şi figure, prezentate prin X. La o dinamică crescătoare se depune depune X pentru fiecare creştere a preţului, egală cu scara celulei. La o dinamică descrescătoare pe grafic se depun zerouri pentru fiecare scădere a preţului, egala cu scara celulei, după cum se observă din desenul 4: „Graficul cu puncte şi figuri”. O altă condiţie esenţială este numărul de celule ce prezintă o schimbare a mişcării graficului. Principala deosebire a acestor grafice o constituie faptul că axa orizontală nu depinde de timp, de aceea zilele pot fi deosebite prin notarea datei sau printr-o culoare diferită.

Desenul 4: „Graficul cu puncte şi figuri”


Graficele cu puncte şi figure se utilizează pentru depistarea semnalelor de vânzare sau cumpărare şi pentru determinarea următoarelor situaţii:
1. Cererea este mai mare decât oferta – pe grafic sunt depuse coloane lungi de figure X (în sus);
2. Oferta este mai mare decât cererea – pe grafic sunt depuse coloane lungi de zerouri 0 (în jos);
3. Egalitatea cererii şi a ofertei – pe grafic sunt depuse coloane scurte de figure şi zerouri ce alternează.

Analiza clasică a graficelor

Imaginea formată de graficul cotărilor ne arată o adevărată luptă între cumpărători şi vânzători. Preţurile de piaţă se mişcă sub forma unui zigzag, crescând şi scăzând în dependenţă de cerere şi ofertă. Pentru a lua decizia de cumpărare sau vânzare, participanţii pieţei au nevoie de instrumente de determinare a strategiei. Unul din acestea este trendul, care poate fi definit în felul următor:
„Trendul reprezintă un răspuns previzibil al preţului la anumite nivele de suport/rezistenţă ce se schimbă de-a lungul timpului.”
Trendul poate avea două direcţii principale şi o situaţie de consolidare în timpul trendului lateral.
În timpul trendului ascendent se crează o situaţie favorabilă de procurare, sau de ocupare a poziţiei lungi. „Un trend ascendent de proporţii mari formează piaţa taurilor.” Pe când în timpul unui trend descendent este oportun de a vinde, ocupând o poziţie scurtă. „Un trend descendent de proporţii mari formează piaţa urşilor.”
Trendul lateral apare în cazul când pe piaţă există o egalitate relativă între cerere şi ofertă. În rezultat preţurile cresc şi scad în anumite limite înguste, ce formează coridorul preţului, iar pe piaţă apare o situaţie de consolidare (stagnare).
Linia trendului reprezintă acea linie ce uneşte datele consecutive cu scopul determinării direcţiei mişcării pieţei. Cu cât mai des ea se atinge cu maximurile şi minimurile preţurilor şi cu cât mai lungă ea continuă fără a fi străpunsă de acestea, cu atât mai important este trendul.
Liniile trendului se utilizează pentru determinarea următoarelor caracteristici ale trendului:
1. Direcţia trendului;
2. Virajul trendului;
3. Continuarea trendului;
4. Suportul şi rezistenţa.
Perforarea liniei este primul semn de slabire a trendului.
Linia trendului ascendent reprezintă acea linie ce uneşte minimurile locale. Ea trece sub valorile minime şi uneşte cel puţin 3 valori minimale consecutive crescătoare, după cum se vede în desenul 5: „Linia trendului ascendent”.

Desenul 5: „Linia trendului acendent”


Linia trendului descendent reprezintă acea linie ce uneşte cel puţin 3 valori maxime consecutive descrescătoare şi este situată de asupra lor, după cum se vede în desenul 6: „Linia trendului descendent”.

Desenul 6: „Linia trendului descendent”

În definiţiile clasice aceste linii nu trebuie să intersecteze nici o altă valoare, însă în prezent aceasta este admisibil în unele cazuri.

Modele de continuare/consolidare

Modelele de continuare se întâlnesc pe parcursul etapelor de stagnare, când în urma unui trend ascendent sau descendent preţurile se mişcă lateral. Aceste modele pot fi uşor depistate, deoarece ele au forme standard precum:
1) Triunghi;
2) Dreptunghi;
3) Steag şi fanion.
Participanţii pieţei utilizează aceste modele în scopul determinării preţului potenţial pentru propria strategia. Aceasta reprezintă preţul la care piaţa va ajunge ca urmare a perforării consolidării şi continuării trendului.
Triunghiurile apar în cazurile unui trend ascendent sau descendent, ca rezultat al confruntărilor cererii şi ofertei. Triunghiurile pot lua forma ascendenta, descendenta sau echilaterala, spre exemplu, în cazul unui triunghi ascendent cateta orizontală semnifică că vânzătorii consideră că preţul a atins plafonul maxim, iar cumpărătorii continuă să procure la preţuri tot mai mari. Interesant este faptul că cu apropierea preţului de vârful triunghiului, acest model devine tot mai puţin stabil. În cadrul analizei triunghiurilor se observă următoarea legitate: „Preţul prognozat pentru orice triunghi se determină conform relaţiei X = Y (desenul 7: „Determinarea preţului potenţial în cadrul triunghiurilor”), ceea ce permite participanţilor sa stabilească propria strategie”.

Desenul 7: „Determinarea preţului potenţial în cadrul triunghiurilor”


Dreptunghiurile reprezintă o confruntare directă între suport şi rezistenţă, aceste modele pot dura de la o lună până la un an. În principiu acestea se bazează pe aceeaşi legitate ca şi triunghiurile: „Preţul prognozat pentru orice dreptunghi se determină conform relaţiei X = Y (desenul 8: „Determinarea preţului potenţial în cadrul dreptunghiurilor”), ceea ce permite participanţilor să-şi formeze strategia”.

Desenul 8: „Determinarea preţului potenţial în cadrul dreptunghiurilor”


Steagurile şi fanioanele apar pe pieţe dinamice, cu creşteri rapide a preţurilor şi sunt nişte modele de scurtă durată, durează nu mai mult de câteva zile. Aceste de obicei preiau forma unor triunghiuri sau paralelograme orientate in jos (desenul 9: „Steaguri şi fanioane”). Modele date apar des ca urmare a cazurilor:
1. Creşterii sau scăderii rapide a preţului;
2. Micşorarea volumului tranzacţiilor în timpul acţiunii modelului;
3. Figura este străpunsă în decursul a maxim o săptămână, în caz contrar aceasta nu mai este steag sau fanion.

Desenul 9: „Steaguri şi fanioane”

Modelele de viraj a trendului

Modelele de viraj ne indică atingerea maximului sau minimului de preţ pe piaţă, ca urmare are loc schimbarea direcţiei trendului. Modelele de viraj au o importanţă majora in cazul apariţiei după o creştere sau scădere de preţ. Modelele ce apar în urma unui trend ascendent se oglindesc în cele ce apar după un trend descendent. Cele mai populare modele de viraj sunt:
1) Capul şi umerii;
2) Vârfuri/depresiuni duble şi triple;
3) Sub formă de clin;
4) Maximurile sau minimurile rotungite.
Participanţii pieţei utilizează aceste modele cu scopul determinării a preţului maxim şi minim, în vederea alegerii preţului optim de procurare sau vânzare.
Capul si umerii, acest model este format din 3 vârfuri, cel mijlociu fiind maxim. Ea apare la sfârşitul unui trend ascendent sau descendent de lunga durata. Caracteristic acestui model îi este faptul că în timpul primului maxim, ce reflectă o confruntare între vânzători şi cumpărători, volum tranzacţiilor este relativ mare, pe când la ultimul maxim acesta scade. Drept semnal a sfârşirii modelului ne serveşte „linia gâtului”, este linia trasată orizontal sau sub un unghi ce desparte modelul de restul figurii. În cadrul analizei pentru prognozarea preţului se utilizează formula X = Y, astfel momentan după sfârşitul figurii, perforarea liniei gâtului, se poate spune ca preţul va creşte sau va scădea cu cel puţin Y, după cum se vede în desenul 10: „Determinarea preţului potenţial în cadrul modelului cap şi umeri”.

Desenul 10: „Determinarea preţului pontenţial în cadrul modelului cap şi umeri”


Vârfuri/depresiuni duble şi triple reprezintă o succesiune de creşteri şi scăderi consecutive egale şi este o continuare a luptei dintre vânzători şi cumpărători pentru dominarea pe piaţă. Aceste modele ne arată modificarea de durată medie şi lungă a trendului. Vârfurile/depresiunile duble şi triple diferă de modelul „Capul şi umerii” doar după volumul tranzacţiei, astfel la modelele duble şi triple la vârfuri volum tranzacţiilor se micşorează, pe când la modelul cap şi umeri volumul scade brusc doar la începutul „umărului” drept. În cadrul modelului vârfuri/depresiuni duble şi triple funcţionează aceeaşi egalitate X = Y, pentru determinarea evoluţiei preţului, după cum se vede în desenul 11: „Determinarea preţului potenţial în cadrul modelului vârf/depresiune dublu şi triplu”.

Desenul 11: „Determinare preţului potenţial în cadrul modelului vârf/depresiune dublu şi triplu”


Modelele sub formă de clin determină apropierea preţurilor înainte de viraj, iar formarea lor poate dura de la câteva săptămâni la câteva luni. Aceste modele pot fi ascendente şi descendente, iar perforarea lor are loc înainte de atingerea vârfului, după cum se vede în desenul 12: „Model sub formă de clin ascendent”.

Desenul 12: „Model sub forma de clin ascendent”


Modelele sub forma de maximuri şi minimuri rotungite sunt cele mai rare modele de viraj, ele se formează lent în decursul a câtorva luni (desenul 13 „Modele sub formă de maxim şi minim rotungite”). Acestea nu oferă semnale precise de vânzare sau procurare, însă prin combinarea cu analiza fundamentală, se utilizează pentru determinarea investiţiilor pe termen lung.

Desenul 13: „Modele sub formă de maxim şi minim rotungite”

Pragurile de suport şi de rezistenţă

Pragurile de suport şi de rezistenţă reprezintă valorile la care se întalneşte oferta cu cererea. În general pe o piaţă liberă preţul este supus fluctuaţiilor (variaţiilor) datorită luptei continue între cerere şi ofertă. Vânzătorii care reprezintă oferta au tot interesul de a vinde la un preţ mare. Pe de altă parte cumpărătorii, care reprezintă cererea, sunt interesaţi de un preţ mic de achizitie. Astfel, dacă una din părţi (cerere sau oferta) e mai puternică se produce o variaţie de preţ. În aceste situaţii apare noţiunea de suport şi cea de rezistenţă, care defapt sunt componentele de bază ale analizei tehnice, ele sunt importante pentru înţelegerea mişcării trendului şi a modulelor acestuia, cum sunt de viraj şi continuare.
Nivelul de suport este valoarea la care cererea e suficient de puternică pentru a opri preţul din trendul de scădere. În mod logic, în momentul în care preţul a scăzut suficient de mult tot mai mulţi cumpărători vor profita de situaţie şi vor încerca să cumpere hârtia de valoarea la un preţ pe care ei îl consideră mic. De asemenea când vânzătorii văd ca preţul nu mai scade nu se mai grăbesc să vândă (desenul 14: „Pragurile de suport şi rezistenţă”).

Desenul 14: „Pragurile de suport şi rezistenţă”


Se poate observa că de câte ori preţul ajunge la pragul de suport apare o creştere cauzată de cumpărătorii ce cred că hârtia este suficient de ieftina. Se poate întâmpla că uneori pragul de suport să fie trecut, dar de fiecare dată preţul creşte din nou. Trecerea sub valoarea de suport poate apărea datorită disponibilităţii vânzătorilor de a vinde mai ieftin. De obicei cumpărătorii sunt cei avantajăţi într-o astfel de situaţie, ei având interes ca preţul să fie cât mai mic.
În mod uzual nivelul de suport este la o valoare inferioară preţului şi se trasează grafic ca o linie orizontală ce uneşte minimele de preţ. Cum analiza tehnică nu este o ştiinţa exactă, uneori e dificil de găsit un nivel de suport. De multe ori o succesiune de minime pot fi la valori diferite. Pe o piaţă volatilă e posibil ca uneori preţul să scadă brusc sub suport şi să revină la fel de brusc. De aceea mai importantă pentru analiza tehnică este zona de suport.
Nivelul de rezistenţă este valoarea la care oferta e suficient de puternică pentru a opri preţul din trendul de creştere. În mod logic, în momentul în care preţul a crescut suficient de mult tot mai mulţi vânzători vor profita de situatie şi vor încerca să vândă hârtiile de valoare la un preţ pe care ei îl consideră mare. De asemenea când cumpărătorii văd ca preţul nu mai creşte nu se mai grabesc să cumpere (desenul 14: „Pragurile de suport şi rezistenţă”).
Se poate observa că de câte ori preţul ajunge la pragul de rezistenţă apare o scădere cauzată de vânzătorii ce cred că hârtia este prea scumpă, unii işi marchează profitul. Se poate întâmpla că uneori pragul de rezistenţă să fie trecut, dar de fiecare dată preţul scade sub prag. Trecerea peste valoarea de rezistenţă poate apărea datorită disponibilităţii cumpărătorilor de a cumpăra mai scump. De obicei vânzătorii sunt cei avantajaţi într-o astfel de situatie, ei având interes ca preţul să fie cât mai mare.
In mod uzual nivelul de rezistenţă este la o valoare superioră preţului şi se trasează grafic ca o linie orizontală ce uneşte maximele de preţ. Uneori e dificil de găsit un nivel de rezistentă. De multe ori o succesiune de maxime pot fi la valori diferite. Pe o piaţă volatilă e posibil ca uneori preţul să crească brusc peste nivelul de rezistenţă şi să işi revină la fel de brusc. De aceea unii folosesc o zona de rezistenţă şi nu o simpla linie.
Pragurile de suport şi de rezistenţă se consideră de multe ori ca o pereche de elemente foarte utile in analiza tehnică. Ele sunt ca două imagini in oglindă şi de obicei au caracteristici asemănătoare.
În general minimele şi maximele de preţ pe o anumită perioadă formează liniile de suport şi respectiv de rezistenţă. De multe ori când piaţa e în echilibru preţul are fluctuaţii între suport şi rezistenţă. Unii folosesc aceste praguri pentru a-şi stabili momentele optime de cumpărare/vânzare. Când piaţa este în echilibru şi preţul variază între rezistenţă şi suport se spune ca piaţa e in „range”. Când preţul trece de un prag există posibilitatea ca să se formeze un trend. Unii monitorizează astfel de momente şi le consideră momente optime de vânzare/cumpărare. E recomandabil ca apariţia unui trend să fie confirmată şi de alţi indicatori pentru a ne asigura că nu e doar o trecere întâmplătoare peste linia de prag.
Se poate ca uneori pragul de suport să devină unul de rezistenţă sau viceversa, după cum se vede în desenul 15: „Transformarea nivelului de suport în cel de rezistenţă şi invers”. De exemplu după ce preţul a penetrat pragul de rezistenţă nu are suficientă putere pentru a dezvolta un trend şi fostul prag de rezistenţă devine prag de suport.

Desenul 15: „Transformarea nivelului de suport în cel de rezistenţă şi invers”


Pentru că analiza tehnică nu e o ştiinţă exactă e necesar uneori sa fie definite nu doar nişte linii de suport/rezistenţă ci nişte zone. Uneori sunt mai utile liniile alteori zonele. O zona este de fapt o multitudine de linii (de suport sau rezistenţă) şi are o anumita grosime. Cu cât e mai subţire zona cu atât avem un nivel mai precis pentru suport/rezistenţă.

Principalii indicatori folosiţi în analiza tehnică

Un indicator tehnic reprezintă o serie de date care sunt obţinute prin aplicarea unei formule (ecuaţii) asupra preţului unei activ. La calculul indicatorului se pot folosi oricare din valorile de deschidere, închidere, minime, maxime, volum. Unii indicatori folosesc doar o parte din aceste valori, iar alţii le folosesc pe toate. Toţi indicatorii folosesc valori din mai multe zile de tranzacţionare. De obicei numărul de zile pe care le folosesc este introdus ca parametru. Unii indicatori se afişează suprapus peste graficul de preţ, iar alţii se afisează într-un grafic separat. O formula de calcul pentru un indicator are ca rezultat o valoare pentru o anumita zi.
Un indicator tehnic oferă o altă perspectivă în analiza preţului unui activ. Unii indicatori cum ar fi mediile mobile se obţin cu formule simple şi uşor de înţeles. Alţi indicatori, ca de exemplu Stochastic, au formule complicate şi mai dificil de înţeles. Dar indiferent de complexitatea formulei de calcul, indicatorul are scopul de a aduce o nouă abordare în studiul evoluţiei unui preţ.
În general indicatorii pot fi împărţiţi în trei grupe, în dependenţă de funcţii, cum sunt:
1. Indicatori de alertă.
2. Indicatorii de confirmare/urmărire.
3. Indicatorii de anticipare.
Un indicator se poate folosi ca o alertă. Dacă ne stabilim un nivel de suport şi constatăm că media a trecut sub acest nivel, atunci putem spune cu o probabilitate mare că trendul va scădea. Sau dacă de exemplu observăm o divergenţă pozitivă în creştere, atunci e o alertă că s-ar putea forma un trend ascendent.
După cum se poate deduce din denumire acest tip de indicator urmăreşte evoluţia preţului şi confirmă trendul. Ei mai sunt denumiţi şi indicatori de urmarire a trendului. Foarte rar se poate întampla ca un astfel de tip de indicator să anticipeze o mişcare ulterioară a unui activ. Indicatorii de urmărire funcţionează cel mai bine atunci când preţul se mişca într-un trend puternic. Acest tip de indicatori au fost realizaţi pentru a ţine investitorii cât mai aproape de trend, bineânţeles atât timp cât trendul e intact. De asemenea aceşti indicatori nu se recomandă a fi folosiţi pentru luarea deciziilor în cazul în care preţul oscilează între suport şi rezistenţă. Cei mai utilizaţi indicatori de urmarire sunt mediile mobile (simple şi exponenţiale) precum şi MACD. Principalul avantaj a acestor indicatori este că pot identifica începutul tredului şi pot ajuta investitorii să urmărească până la schimbarea situaţiei de pe piaţă. Dacă piaţa e în trend aceşti indicatori ne ajută să determinăm fluctuaţiile posibile şi semnalele false. Dacă în schimb, preţul se mişca între suport şi rezistenţă atunci indicatorii sunt mai puţin folosiţi. Un alt dezavantaj este şi faptul că aceşti indicatori ne avertizează relativ târziu când începe sau se termină un trend.
Indicatori de anticipare pot fi folosiţi pentru a anticipa o posibilă viitoare evoluţie. Majoritatea indicatorilor de acest tip arată puterea (intensitatea) variaţiei preţului calculată pentru o anumită perioadă de timp. Printre cei mai utilizati indicatori de anticipare se numară CCI (Commodity Channel Index), Momentum, RSI (Relative Strength Index), Oscilatorul Stochastic şi Williams %R. Sunt câteva avantaje evidente ale indicatorilor de anticipare. Principalul avantaj este posibilitatea de a estima momentele optime în care să cumpărăm sau să vindem un activ. Un alt avantaj este faptul că aceste tipuri de indicatori oferă mai multe semnale de alertă comparativ cu indicatorii de urmarire. Ca dezavantaje putem enumera probabilitatea mai mare ca să fie generate semnale false precum şi faptul că prin folosirea lor pe active cu volatilitate mare sunt anulate toate avantajele anterior menţionate.
De obicei în analiza tehnică a citi şi interpreta un indicator e mai mult o artă şi nu o ştiinţă exactă. Tot timpul pot exista nuanţe în interpretare, iar interpretarea e subiectivă. Acelaşi indicator poate arăta diferit când se aplica unei alte hârtii de valoare sau perioade. De obicei un investitor are nevoie de o perioada de învăţare şi de experimentare (aplicare) practică în folosirea indicatorilor. Pe masură ce creşte experienţa se pot identifica nuanţe în folosirea şi interpretarea indicatorilor.

Medii mobile

Mediile mobile sunt printre cele mai utilizate în analiza tehnică. Asta şi din cauza ca sunt foarte uşor de înţeles de publicul larg. Aceste medii au rolul de a determina fluctuaţiile zilnice ale preţului unui activ cu scopul de a indentifica mai uşor un trend. De asemenea mediile mobile sunt folosite şi la construcţia altor indicatori tehnici.
Cele mai utilizate medii mobile sunt SMA si EMA:
1. SMA este prescurtarea de la "Simple Moving Average" (din engleză) şi se traduce prin "Media Mobilă Simplă";
2. EMA este prescurtarea de la "Exponential Moving Average" (din engleză) şi se traduce prin "Media Mobilă Exponenţială".
Media mobilă simplă se obţine prin calcularea mediei aritmetice a preţului unui activ pe un anumit numar de zile. Ca valoare a preţului pentru o anumita zi se ia, de obicei, preţul de închidere. Toate mediile mobile sunt indicatori de urmărire şi se află întotdeauna în urma mişcării preţului. De abia la câteva zile după ce a aparut mişcarea de preţ se poate vedea efectul ei pe media mobilă. Pentru un trend scăzător preţul este sub medie, iar pentru un trend crescător preţul este peste medie.
Deoarece este un indicator de urmarire rezultă ca media mobilă este utila doar când preţul se află pe un trend. De aceea se mai numeşte şi indicator de trend. Nu se recomandă folosirea nici unui tip de medie mobilă când preţul variază între suport şi rezistenţă.
Media mobila exponenţială seamănă cu SMA, doar că ultima valoare are o pondere mai mare în calculul EMA. Media mobilă exponenţială a apărut ca urmare a încercării de a îndepărta dezavantajul major al SMA, şi anume întârzirea. Astfel EMA e mai "aproape" de mişcarea preţului. În calculul EMA intervine un coficient numit şi coeficient de ponderare care se înmulţeşte cu valoarea pentru ziua curentă. Efectul este că dacă perioada pentru EMA e din ce în ce mai mica atunci şi ponderea ultimei valori a preţului este tot mai mare.
Formula generala de calcul pentru EMA este:

EMA(azi)=((Pret(azi)-EMA(ieri))x Multiplicator)+EMA(ieri)

unde multiplicatorul este o valoarea în procente ce se calculează după următoarea formulă:

Cea mai relevantă diferenţă dintre EMA şi SMA constă în faptul, că la o mişcare bruscă a preţului EMA se modifică mai repede decât SMA, în mod special dacă se aleg perioade scurte pentru mediile mobile.
Mediile mobile au mai multe utilizări, dar în mod special sunt folosite la:
1. Identificarea şi confirmarea unui trend;
2. Identificarea şi confirmarea nivelelor de suport şi rezistenţă.
Mediile mobile sunt foarte utile atunci când vrem sa analizăm un trend. Deoarece sunt foarte uşor de înţeles mulţi analişti cu experienţă le pot estima direct mental. Cu toate acestea se recomanda expunerea lor peste graficul de preţ pentru a evita eventualele greşeli. Mediile mobile se folosesc întotdeauna împreună cu alţi indicatori pentru a avea confirmarea celor constatate. Deoarece fac parte din categoria indicatorilor de urmărire nu vom putea niciodata găsi, cu mediile mobile, momentele exacte în care un preţ are un minim sau un maxim. Mulţi folosesc mediile mobile pe indicii bursieri pentru a avea o vedere de ansamblu asupra pieţei.

Benzi Bollinger

Benzile Bollinger sunt un indicator ce permite investitorului să analizeze volatilitatea şi valorile relative de preţ pentru un activ. Indicatorul se expune prin suprapunere peste graficul de preţ şi este format din trei elemente:
1. O medie mobila simplă (SMA) în mijloc;
2. O bandă superioară formată din SMA plus două deviaţii standard;
3. O bandă inferioară formată din SMA minus două deviaţii standard.
Elementele componente se calculează în baza următoarelor formule:

Banda superioară = SMA + 2σ
Banda inferioară = SMA – 2σ
unde Xj – reprezintă cotările activului;
N – reprezintă numărul de zile;
σ – deviaţia standard şi se calculează dupa următoarea formulă:

Deviaţia standard e un parametru statistic ce este folosit pentru a afla volatilitatea. Folosirea deviaţiei standard ne asigură o variaţie foarte rapidă a benzilor la mişcările bruşte ale preţului. Cu cât preţul are o volatilitate mai mare cu atât benzile Bollinger vor fi mai late.
Alegerea perioadei pentru Benzile Bollinger se face pe considerentul că trebuie găsită o combinaţie optimă pentru un anumit activ. Găsirea combinaţiei optime se face prin încercări succesive. În mod normal după o mişcare foarte bruscă a preţului există posibilitatea ca preţul să iasă în afara benzilor. Dacă însă acest lucru se întâmplă prea des înseamna că trebuie să alegem o perioada mai mare pentru Benzile Bollinger. Dacă preţul nu atinge decât foarte rar marginile benzilor, atunci putem alege o perioadă mai mica. Varianta optimă ar fi ca preţul să atingă din când în când marginile Benzile Bollinger, dar nu să le depăşească de prea multe ori. Aceasta a fost metoda vizuală, intuitivă. Unii insă folosesc o metodă mai precisă. Si anume, se stabileşte trendul, se caută cel puţin două puncte extreme şi se alege perioada pentru care marginile Benzilor Bollinger ating aceste puncte. De exemplu pentru un trend crescător se aleg cel puţin două puncte de maxim local şi se alege perioada Benzilor Bollinger astfel ca punctele de maxim să atingă marginea superioară a benzilor. Dacă urmatoarele maxime trec în afara Benzilor Bollinger, atunci înseamnă că trebuie să mărim perioada. In acest caz banda inferioară a Benzilor Bollinger joacă rol de bandă de suport, iar banda superioară are rol de bandă de rezistenţă. Situaţia e similara şi pentru trendul scăzător.
Benzile Bolliger au rolul principal de a ne arăta volatilitatea unui activ. Însă împreună cu alţi indicatori poate fi folosită în luara unor decizii.
Semnalul de cumpărare apare la începutul unui trend ascendent şi se bazează pe felul cum se mişcă preţul în interiorul benzii Bollinger. Se caută un sfarşit de trend descendent şi se urmăreşte apariţia a doua minime cu divergenţă pozitivă (minimile ce ajung pe banda inferioară sau în apropierea ei). Apoi se aşteaptă până când preţul trece peste linia mediana a benzii (adică peste linia de SMA) şi dacă preţul se menţine pe trend crescător, atunci e semn că putem cumpăra.
Semnalul de vânzare apare la sfârşitul unui trend ascendent şi se bazează pe găsirea a două puncte de maxim local. Dacă după aceste două maxime preţul coboară şi se află sub linia mediană a Benzilor Bollinger, atunci înseamnă că avem un posibil semnal de vânzare. Trebuie însă să căutăm confirmări şi din partea altor indicatori.

Relative Strength Index

RSI este un oscilator creat de J. Welles Wilder şi publicat pentru prima dată în anul 1978 în cartea sa "New Concepts in Technical Trading Systems". RSI este prescurtarea de la Relative Strength Index, ceea ce în română se traduce ca Indicele Puterii Relative. RSI compară de fapt creşterile cu scăderile de pe o anumită perioadă. RSI are valori între 0 şi 100 şi autorul recomandă folosirea ca parametru de analiză a unei perioade de 14 zile.
Pentru a simplifica lucrurile RSI se compune din câteva elemente simple: câştigul mediu, pierderea medie, primul RS şi RS filtrat. Pentru o perioada de N zile, câştigul mediu este suma tuturor câştigurilor împărţită la N. În mod similar se procedează pentru scăderi şi se obţine pierderea medie. Apoi se calculează primul RS prin împarţirea câştigului mediu la pierderea medie, obţinute anterior. Iată toate formulele de calcul pentru RSI:
unde N – numărul perioadei de calcul.

Desenul 16: „Divergenţa RSI”


Cu RSI se pot genera trei tipuri de semnale:
1. Supra-vânzare/supra-cumpărare – autorul recomanadă folosirea nivelelor 30 şi 70 ca praguri pentru supra-vânzare şi respectiv supra-cumpărare. In general dacă RSI urcă de la valori mici şi trece de pragul de la 30 se consideră că a început un trend pozitiv. În mod similar pentru trendul negativ care se consideră valabil doar dacă RSI coboară de la valori mari sub limita de la 70. Trebuie de ţinut cont şi de faptul că pe un trend mare (luni/ani) pot exista trenduri mai mici. Acestea se caută pentru a afla momentele optime de intrare/ieşire;
2. Divergenţa - se caută vizual pe grafice şi are scopul de a se afla dacă trendul se va schimba. Exemplu pe desenul 16: „Divergenţa RSI” se observă cum deşi trendul pozitiv era foarte puternic totuşi RSI anunţă prin divergenţa negativă o viitoare schimbare de trend. Această evoluţie e confirmată apoi de trecerea RSI sub linia de la 50. Cine a vândut atunci a evitat trendul negativ ce a urmat.
3. Intersecţia cu linia centrală – e foarte simplu de căutat punctele de intersecţie cu linia de la 50. Daca RSI depaşeşte linia centrală se consideră că e un trend ascendent, iar dacă RSI trece sub linia centrală atunci e un trend descendent.

Stochastic

Oscilatorul Stochastic a fost creat de George C. Lane la sfârşitul anilor 1950. Oscilatorul reprezintă o indicaţie a intensităţii (tariei) unei schimbări/variaţii de preţ şi arată raportul în care se află preţul de închidere pentru ziua curentă faţă de minimul şi maximul din perioada selectată. Dacă oscilatorul Stochastic ajunge la valori mari înseamna că avem o acumulare (cu presiune la cumpărare), iar dacă ajunge la valori foarte mici, atunci avem o distribuţie (presiune la vânzare).
Oscilatorul Stochastic are ca parametri de intrare două numere. Unul reprezintă perioada de timp pe care se face calculul (numarul de zile) şi se noteaza cu %K, iar celălalt e numarul de perioade pentru filtrarea rezultatului şi se notează cu %D. Ca valori implicite se foloseşte %D=3 şi %K=14.

unde n – valoarea de intrare %K
x – valoarea de intrare a %D
Daca oscilatorul Stochastic ajunge sub linia de la 20 înseamnă că avem supra-vânzare, iar dacă ajunge peste 80 înseamnă că avem supra-cumpărare. Totuşi autorul acestui oscilator recomandă ca să se considere semnal în mod special părăsirea zonelor de extrem (<20>80), deoarece preţul unui activ poate să mai crească mult până trendul se opreşte.
Semnale de cumpărare/vânzare se mai pot genera şi dacă linia %K se intersectează cu %D. Dezavantajul e că aceste intersecţii apar destul de des şi multe astfel de semnale sunt false.
În perioada volatilităţii ridicate a activelor posiblitatea de a lua decizii corecte cu ajutorul acestui indicator se minimizează.
Se pare că cel mai de încredere semnal generat este cel ce apare pe o divergenţă. Astfel, pentru un semnal de cumpărare trebuie sa asteptam să se formeze o divergentă pozitivă când Stochastic este sub pragul de la 20 (sau in apropiere).

Indicatorul şi oscilatorul Aroon

Indicatorul a fost creat de Tushar Chande în 1995. Numele provine din limba sanscrită şi s-ar traduce prin "Prima raza a dimineţii". Numele a fost ales de autor pentru a sugera faptul că indicatorul e destinat să semnaleze apariţia unui nou trend. Indicatorul Aroon se foloseşte pentru a determina dacă activul e pe un trend sau nu şi cam cât de puternic este trendul. Aroon este folosit în două forme: de indicator şi de oscilator.
Indicatorul Aroon este format din două linii numite "Aroon sus" şi "Aroon jos". Indicatorul are ca parametru doar numărul de perioade (zile) pe care se calculează. Linia "Aroon sus" reprezintă timpul (în procente) ce a trecut între începutul perioadei de calcul şi punctul de maxim absolut din acea perioadă. Dacă ultima valoare a preţului pe perioada selectată e cea mai mare din toată perioada, atunci linia "Aroon sus" are valoarea +100. Pentru fiecare perioada care trece şi care nu are un mou maxim, linia Aroon sus scade cu (1/nr)x100.
Formula pentru linia "Aroon sus" este:
În mod similar se calculeaza şi linia "Aroon jos":
Oscilatorul Aroon se calculează pe baza valorilor obţinute la Indicatorul Aroon. Astfel valoarea pentru oscilator se obţine scăzând valoarea Aroon jos din Aroon sus. Deoarece cele două linii ale indicatorului au valori doar între 0 şi +100, rezultă că oscilatorul va avea valori cuprinse între -100 şi +100. Am obţinut astfel un oscilator cu linia centrală la valoarea zero.
Autorul recomandă urmatoarele interpretări. Când ambele linii ale indicatorului coboară simultan şi au valori foarte apropiate înseamna că avem un moment de consolidare şi că nu avem nici un trend. Când linia Aroon sus trece sub 50 înseamna că actualul trend (crescător) şi-a pierdut puterea de a mai creşte. Similar, când Aroon jos trece sub valoarea 50 înseamnă că actualul trend negativ şi-a pierdut puterea. Valorile peste 70 arată un trend puternic de acelaşi fel ca şi linia (Aroon sus = trend pozitiv, Aroon jos = trend negativ).
Oscilatorul Aroon arată un trend pozitiv daca e peste valoarea 0 şi un trend negativ dacă e sub valoarea 0. Cu cât oscilatorul e mai departe de linia centrală (linia 0) cu atât trendul e mai puternic. Uneori oscilatorul poate avea valori de 0 sau foarte apropiate. În acest caz e o indecizie în piaţă şi înseamnă că nu avem nici un trend.

MACD (Media mobilă convergentă/divergentă)

MACD este indicatorul cel mai utilizat în analiza tehnică datorită simplităţii sale. MACD este prescurtarea din engleză de la „Moving Average Convergence/Divergence” şi a fost creat de Gerald Appel. După cum spune şi numele, MACD foloseşte mediile mobile. MACD are două caracteristici ce derivă din cele două componente de bază ale sale. Astfel, MACD îmbină indicatorul de urmărire cu cel de anticipare. Componenta de „urmarire” este dată de faptul că se folosesc mediile mobile exponenţiale. Componenta de „anticipare” este dată de faptul că în formula MACD apare diferenţa între două medii mobile. Astfel prin diferenţă se obţine MACD ce este de fapt un oscilator cu linie centrală (pe 0), dar care nu are limite în plus sau minus.
MACD are 3 parametri la intrare. În mod uzual se utilizează notaţiile 12/26 MACD sau MACD(26,12,9) sau alte variaţiuni. Ideea de bază e că sunt prezente 3 numere ce reprezintă perioade (zile) pentru cele 3 EMA ce intra în componenţa MACD. Astfel, MACD este rezultatul diferenţei dintre EMA(12) si EMA(26).

MACD=EMA(12)-EMA(26)

MACD se calculează prin scăderea EMA cu perioada mica din EMA cu perioada mare. Ca linie de semnal se foloseşte cea de-a treia EMA, care are ca perioada cel mai mic număr din cele trei. În cazul de faţă 9.
Pe lângă cele două linii prezentate anterior pe grafice mai sunt şi linii verticale de culoare verde ce reprezintă histograma MACD. Această histogramă se obţine prin diferenţa între MACD şi EMA(9).
Cei trei parametri ai MACD au valorile implicite 26, 12 şi 9. Utilizatorul îi poate schimba după dorinţă. Se recomandă folosirea unor perioade mici pentru activele cu fluctuaţii mari şi a unor perioade mari pentru activele cu variaţii mici. Combinaţia 26,12,9 a fost recomanadată de autor (Gerald Appel) şi e considerată de mulţi ca fiind optimă pentru majoritatea activelor.
MACD este folosit pentru generarea de semnal de cumpărare şi de vânzare. Se folosesc pentru aceasta intersecţiile dintre MACD şi EMA(9), intersecţia MACD cu linia de la 0, trecerea histogramei prin 0 precum şi divergenţa MACD. Astfel, MACD este mai mare ca 0 când EMA(12) e mai mare decât EMA(26). Când EMA(12) are valori mai mici decât EMA(26), atunci şi MACD va avea valori negative. Dacă MACD trece de la valori pozitive la valori negative (adică trece sub linia de la 0) se consideră că avem un posibil semnal de vânzare. Similar dacă MACD trece deasupra liniei 0 se consideră că avem un posibil semnal de cumpărare. Semnale se pot obţine şi prin găsirea momentelor în care MACD se intersectează cu EMA(9). Astfel, dacă EMA(9) trece deasupra MACD se consideră că e semnal de vânzare, iar dacă EMA(9) trece sub MACD, atunci e semnal de procurare. Trebuie de observat aici că, atunci când MACD este mai mare ca EMA(9) înseamna că şi histograma MACD are valori peste 0. Iar daca MACD este mai mică decât EMA(9), atunci şi histograma are valori sub 0. Tocmai acesta e scopul desenării histogramei, şi anume observarea uşoara a acestor momente.
La MACD se mai observă şi divergenţa pozitivă sau negativă faţă de graficul preţului, după cum se vede din desenul 17: „Divergenţa MACD” la începutul lui 2006 trendul puternic revine, dar e foarte scurt, deoarece la începutul lui Februarie apare deja o trecere scurtă a histogramei sub zero şi în plus apare şi o divergenţă negativă. Divergenţa semnalează faptul că trendul pe termen mediu se va inversa în curând. Apoi la mijlocul lui Martie MACD ia valori negative confirmând trendul descendent. Scăderea pare a se termina la mijlocul lui Aprilie când histograma trece din nou la valori pozitive.

Desenul 17: „Divergenta MACD”


Cu MACD se pot obţine semnale de cumpărare prin:
1. Divergenţă pozitivă;
2. MACD trece peste EMA(9);
3. MACD trece peste linia centrală de la 0;
Cu MACD se pot obţine semnale de vânzare prin:
1. Divergenţă negativă;
2. MACD trece sub EMA(9);
3. MACD trece sub linia centrală de la 0;
Cel mai mare avantaj ar fi că MACD are o componentă ce arată trendul (indicator de urmarire) şi o componentă ce arată intensitatea. În acest fel se combină avantajele celor două mari tipuri de indicatori. Astfel faptul că putem fi avertizaţi din timp asupra viitoarelor posibile mişcări de preţ este de maximă impotanţă pentru orice analitic. Cei trei parametri ai MACD pot fi ajustaţi pentru a optimiza momentele de apariţie a semnalelor.
Cel mai mare dezavantaj este faptul că MACD se calculează din medii mobile. Din această cauză există o întârziere în găsirea momentelor optime de vânzare/cumpărare.

Teoria valurilor lui Elliott

Teoria lui Elliott a fost denumită în cinstea lui Ralph Nelson Elliott, care se afla sub influenţa teoriei lui Dow şi în rezultatul urmăririi fenomenelor naturale a ajuns la concluzia că mişcarea pieţei activelor poate fi prezisă datorită urmăririi şi constatării modelelor de valuri ce se repetă. Pe lângă toate acestea, Elliott considera, că orice activitate umană, nu numai pe piaţa activelor, evoluează într-un ciclu, ce trebuie depistat.
Datorită lui Charles Collins, după publicarea unei serii de articole în jurnalul „Financial World” în anul 1939, asupra muncii lui Elliott a fost orientată privirea cercurilor financiare. În anii 1950 – 1960, aceste idei au fost dezvoltate în lucrările lui Hamilton Bolton. În anul 1960 Bolton a publicat cartea „Principiul Elliott – nota critică”, aceasta a fost prima lucrarea de seamă publicată după moartea lui Elliott. În anul 1978 Robert Prechter şi A. J. Frost au publicat cartea „Principiul valurilor lui Elliott”, care până în prezent este socotită cea mai relevantă lucrare pe tema dată.
Valurile lui Elliott reprezintă una din formele de manifestare a acţiunilor şi contraacţiunilor. În linii generale teoria valurilor lui Elliott se bazează pe următoarele principii:
1. După acţiuni urmeză contraacţiuni;
2. Tendinţa principală este formată din 5 valuri, după care urmează 3 valuri de corecţie, toate acestea formând modelul „53”;
3. Modelul „53” formează un ciclu complet şi face parte la rândul său din alt model „53” de un nivel superior;
4. Modelul „53” este stabil, variază numai timpul de formare a acestuia.
Un exemplu al modelului „53” este prezentat în desenul 18: „Modelul valurilor lui Elliott”, unde valurile 1, 3 şi 5 reprezintă valurile impulsive, iar valurile 2, 4 reprezintă valurile de corecţie. Valurile a, b şi c formeză corecţia tendinţei formate de valurile 1 – 5.

Desenul 18: „Modelul valurilor lui Elliott”


Tendinţa principală formată de valurile 1 – 5 poate fi atât ascendentă cât şi descendentă. Valurile a, b şi c tot timpul se mişcă în direcţia opusă mişcării valurilor 1 – 5.
Conform teoriei valurilor lui Elliott, fiecare val a unui ciclu superior reprezintă un model „53” complet de nivel inferior, ceea ce se poate observa din desenul 19: „Compunerea valurilor lui Elliott”.

Desenul 19: „Compunerea valurilor lui Elliott”


Teoria valurilor lui Elliott are în calitate de bază matematică numerele Fibonacci. Un ciclu complet conform teoriei reprezintă un element din succesiunea Fibonacci. Spre exemplu pe desenul 19 sunt prezentate 2 valuri principale (de impuls şi de corecţie), 8 valuri medii şi 34 valuri mici. Cifrele 2, 8 şi 34 fac parte din succesiunea Fibonacci.
În practică pentru prognozarea lungimii mişcării pieţei care poate dura de la câteva minute sau ore până la câţiva ani sau decenii, analiştii utilizează modelul valurilor lui Elliott în combinare cu instrumentele Fibonacci.
Cel mai mare dezavantaj al teoriei valurilor lui Elliott este datorat diferenţei de interpretare a formării unui val şi sfârşitului altui val, datorită implicării factorului uman, ce poartă un caracter subiectiv.

Instrumentele Fibonacci

Succesiunea Fibonacci a fost descoperită de Leonardo Fibonacci, matematician italian nascut aproximativ în anul 1170. Succesiunea Fibonacci reprezintă un şir de numere, unde fiecare număr ulterior reprezintă suma a 2 numere anterioare:
1, 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21, 34, 55, 89 ....
Aceste numere sunt unite între ele prin mai multe relaţii precum:
1. Fiecare număr este aproximativ cu 1,618 ori mai mare decât numărul anterior;
2. Fiecare număr reprezintă aproximativ 0,618 din numarul următor.
Pe baza teoriei lui Fibonacci au fost create mai multe instrumente de analiză tehnică, precum următoarele:
1. Arcele Fibonacci;
2. Evantaiele Fibonacci;
3. Nivelele de corecţie Fibonacci;
4. Zonele de timp Fibonacci.
Toate aceste instrumente au la bază acelaşi principiu: „La apropierea cotării de liniile construite pe baza succesiunii Fibonacci, se pot aştepta modificări în mişcarea trendului”.
Arcele Fibonacci se construiesc în felul următor. La început între punctele de extremă se duce linia trendului, spre exemplu între depresiune şi pic. Apoi se construiesc trei arce cu centrul aflat în al doilea punct de extremă, ce vor intersecta linia trendului la nivelele Fibonacci de 38,2%, 50% şi 61,8%, după cum este prezentat în desenul 20: „Arcele Fibonacci”.

Desenul 20: „Arcele Fibonacci”


Arcele Fibonacci sunt considerate nişte nivele de suport şi/sau rezistenţă potenţiale. De obicei pe grafic se expun concomitent cu arcele şi evantaiele Fibonacci, iar pragurile de suport si/sau rezistenţă se formează de punctele de intersecţie a acestor linii. Un exemplu de nivele de suport şi/sau rezistenţă formate pe baza arcelor Fibonacci este prezentat în desenul 20.
Evantaiele Fibonacci se formează în felul următor. Între două puncte de extremă se depune linia trendului, spre exemplu între depresiune şi pic, apoi din cel de-al doilea punct de extremă se depune o linie verticală „imaginară”, iar din primul punct de extremă se duc 3 linii de trend, ce intersectează linia imaginară la nivelul 38,2%, 50% şi 61,8%, precum este prezentat în desenul 21: „Evantaiele Fibonacci”. Din acest desen se observă ca liniile joaca un rol de nivele de suport şi/sau rezistenţă, astfel preţul apropiindu-se de punctul A a liniei superioare nu poate trece acest nivel timp de câteva zile, însă după perforarea liniei preţul a coborât la linia inferioară, ce a jucat un rol de nivel de suport. Preţul nu au putut străbate nivelul de suport în punctul C şi s-a ridicat la linia superioară unde în punctul a întâlnit un nivel de rezistenţă, ca urmare a coborât la linia mijlocie în punctul E, ce a jucat rol de suport.

Desenul 21: „Evantaiele Fibonacci”


Nivelele de corecţie Fibonacci se formează în felul următor. La început între două puncte de extremă se duce o linie de trend, spre exemplu între depresiune şi pic. Apoi se duc 9 linii orizontale ce intersectează linia trendului la nivelele Fibonacci de 0%, 23,6%, 38,2%, 50%, 61,8%, 100%, 161,8%, 261,8% şi 423,6%.
După o bruscă creştere sau scădere a preţului acesta des se întoarce, corectând o mare parte din mişcara sa primară. În timpul acestei mişcări de corectare preţurile des se întâlnesc cu pragurile de suport şi/sau rezistenţă la nivelele apropiate de cele Fibonacci.
Aceasta se poate observa din desenul 22: „Nivelele de corecţie Fibonacci”, unde se observă că nivelele de suport şi rezistenţă s-au suprapus pe nivelele Fibonacci de 38% şi 23%.

Desenul 22: „Nivelele de corecţie Fibonacci”


Zonele de timp Fibonacci reprezintă un şir de linii verticale plasate la intervalele Fibonacci. În apropierea acestor linii se pot aştepta schimbări considerabile de preţ. Aceasta se poate prezenta prin desenul 23: „Zonele de timp Fibonacci” unde se observă că Indicele Industrial Dow-Jones la apropierea de intervalele Fibonacci işi modifică dinamica.

Desenul 23: „Zonele de timp Fibonacci”

Unghiurile Gann

William Delbert Gann (1878 – 1955) a elaborat câteva metode unicale de analiză a graficelor preţurilor. Cea mai mare atenţie fiind acordată unghiurilor geometrice, ce reflectă relaţia între timp şi preţ. Gann era convins ca unele figuri geometrice şi unghiuri deţin caracteristici speciale ce pot fi utilizate la prognozarea dinamicii preţurilor.
Gann considera că între timp şi preţ este formată o corelaţie ideală, dacă preţul creşte sau scade sub un unghi de 45 grade faţă de axa timpului. Acest unghi se notează „1x1” şi corespunde unei schimbări cu o unitate a preţului la o unitate de timp.
Liniile Gann se trasează sub diverse unghiuri faţă de maxim sau minim. Cea mai importantă linie a trendului este considerată 1x1, dacă nivelul preţului se află de asupra acesteia, atunci este semnal de piaţă a taurilor, dacă linia trendului se afla sub, atunci este semnal de piaţă a urşilor.
Gann considera că linia 1x1 reprezintă o linie relevantă de suport în timpul unui trend ascendent, strapungerea căruia era un semnal de viraj. Gann se baza în analiză pe următoarele unghiuri, dintre care cel mai important era 1x1:
1. 1x8 – 82,5 grade;
2. 1x4 – 75 grade;
3. 1x3 – 71,25 grade;
4. 1x2 – 63,75 grade;
5. 1x1 – 45 grade;
6. 2x1 – 26,25 grade;
7. 3x1 – 18,75 grade;
8. 4x1 – 15 grade;
9. 8x1 – 7,5 grade;
Pentru ca unghiurile să aibă o relevanţă, axele X şi Y trebuie să aibă aceleaşi scări. Un exemplu al utilizării a evantaielor lui Gann bazate pe unghiuri este prezentat de desenul 24: „Aplicarea evantaiului Gann”, unde după cum se observă indicele oscilează între liniile 1x1 şi 2x1.

Desenul 24: „Aplicarea evantaiului Gann”

Trendul ascendent

La baza analizei clasice a graficelor se află trendul, un exemplu clasic al unui trend ascendent (a taurilor) este prezentat în Graficul 1 „EUR/USD, Daily, perioada 10.07.2007 – 25.01.2008”, unde cotarea EUR/USD a crescut de la 1,3395 EUR/USD, de pe data de 17.08.2007, până la 1,4869 EUR/USD, pe data de 23.11.2007, ceea ce a constituit o creştere cu 0,1474 EUR/USD sau de 11,01% faţă de perioada începutului trendului.

Graficul 1: „EUR/USD, Daily, perioada 10.07.2007 – 25.01.2008”


Acest trend mai este caracterizat şi de linia trendului ascendent, linia g, care uneşte şase minimuri consecutive crescătoare în punctele A, B, C, D, E şi F. Primul fiind înregistrat pe data de 17.08.2007 când pentru un EUR se cerea 1,3395 USD, ceea ce de fapt semnifica începutul tendinţei, următorul punct – B apare pe data de 22.08.2007 când cotarea EUR/USD a ajuns la nivelul de 1,3446 EUR/USD, ceea ce reprezintă o creştere cu 0,0051 EUR/USD sau de 0,38% faţă de minimul precedent. Pe data de 04.09.2007 în punctul C este înregistrat un alt minim la cotarea de 1,3535 EUR/USD, ceea ce a constituit o creştere cu 0,0089 EUR/USD sau de 0,66% faţă de minimul precedent, iar faţă de începutul trendului cu 0,0140 EUR/USD sau de 1,05%. Apoi după o scurtă creştere a cotării din 28.09.2007 când aceasta ajunge la nivelul de 1,4215 EUR/USD, adică cu 0,0680 EUR/USD sau de 5,03% mai mult faţă de minimul din punctul C, pe 10.10.2007 trendul ajunge la punctul D, la nivelul de 1,4020 EUR/USD, adică scade comparativ cu cotarea de 1,4215 EUR/USD cu 0,0195 EUR/USD sau de 1,37%, în acelaşi timp creşte faţă de punctul C cu 0,0485 EUR/USD sau de 3,58%, astfel respectând condiţia existenţei liniei trendului ascendent.
Următorul minim local, situat în punctul E, la cotarea de 1,4175 EUR/USD este atins pe data de 22.10.2007 şi este cu 0,0155 EUR/USD sau de 1,11% mai mare comparativ cu nivelul atins de punctul D, iar faţă de punctul A mai mare cu 0,0780 EUR/USD sau de 5,82%. Pe data de 23.11.2007 este atins maximul trendului ascendent la cotarea de 1,4869 EUR/USD, ceea ce reprezintă o majorare faţă de minimul atins de punctul E cu 0,0694 EUR/USD sau de 4,90%, iar creşterea totală a trendului până în acest moment a constituit 1474 points.
Ultimul minim local este atins în punctul F, pe data de 01.12.2007, la nivelul de 1,4625 EUR/USD, adică cu 0,0244 EUR/USD sau de 1,64% mai puţin comparativ cu maximul trendului şi cu 0,0450 EUR/USD sau de 3,18% mai mult faţă de minimul precedent, înregistrat la pragul de 1,4175 EUR/USD.

Trendul lateral

Pe Graficul 2 „GBP/USD, Weekly, perioada 31.12.1995 – 24.06.2001” este prezentat un model de trend lateral, ce a început pe data de 27.10.1996, din punctul A, la cotarea de 1,5829 GBP/USD şi s-a finisat, în punctul N, pe data de 23.04.2001 la aceeaşi cotare. Trendul este caracterizat de pragul de suport de la nivelul de 1,5820 GBP/USD şi de pragul de rezistenţă de la nivelul de 1,6990 GBP/USD. Împreună pragurile de suport şi rezistenţă formează canalul trendului lateral, în mărime de 0,1170 GBP/USD sau de 1170 points, în cadrul căruia timp de 5 ani 6 luni şi 24 zile trendul variază, formând noi nivele de suport şi rezistenţă şi perforând canalul trendului.

Graficul 2: „GBP/USD, Weekly, perioada 31.12.1995 – 24.06.2001”


Prima încercare de a trece peste nivelul de rezistenţă apare pe data de 05.01.1997 când cotarea, penetrând pragul în punctul B, ajunge la 1,7160 GBP/USD, ceea ce reprezintă o creştere cu 0,1340 GBP/USD sau de 8,47% faţă de pragul de suport şi cu 0,0170 GBP/USD sau de 1% faţă de pragul de rezistenţă. Apoi până pe data de 11.03.1997 cotarea coboară până la nivelul de suport de 1,5820 GBP/USD, unde se intersectează cu acesta în punctul C, adică scade comparativ cu maximul atins cu 0,1340 GBP/USD sau de 7,81%.
După cum se observă din grafic începând cu data de 08.03.1997 la nivelul de 1,6210 GBP/USD are loc formarea unui nou prag a, care începând cu 23.03.1997 joacă rolul nivelului de suport şi este cu 0,0390 GPB/USD sau de 2,47% mai mare decât nivelul precedent, iar ca prag de rezistenţă rămâne nivelul de 1,6990 GBP/USD, fapt confirmat prin încercarea de a-l penetra pe data de 06.07.1997, când trendul s-a oprit la prag în punctul D.
Începând cu data de 03.08.1997 pragul de suport a, de la nivelul 1,6210 GBP/USD devine prag de rezistenţă şi este cu 0,0780 GBP/USD sau de 4,59% mai mic decât nivelul de 1,6990 GBP/USD. Pragul de suport se afla la nivelul de 1,5820 GBP/USD, care pe 03.08.1997 este penetrat în punctul E, iar trendul scade până la cotarea de 1,5647 GBP/USD, ceea ce reprezintă o scădere faţă de nivelul de suport cu 0,0173 GBP/USD sau de 1,09%, iar faţă de pragul de rezistenţă, de la 1,6210 GBP/USD, cu 0,0563 GBP/USD sau de 3,47%.
Apoi direcţia tendinţei se schimbă şi pe data de 20.08.1997 trendul încearcă să treacă peste pragul de rezistenţă de la 1,6210 GBP/USD, perforîndu-l în punctul F şi ajunge la 1,6281 GBP/USD, ceea ce reprezintă o majorare cu 0,0071 GBP/USD sau de 0,44% faţă de nivelul a. Următoarea încercare de a scădea sub nivelul de suport are loc pe 31.08.1997, când cotarea străpunge pragul în punctul G şi scade cu 0,0071 GBP/USD sau de 0,45%, ajungând la 1,5749 GBP/USD.
Începând cu 25.09.1997 trendul de mai multe ori încearcă să treacă peste nivelul de rezistenţă, până când pe 17.10.1997 nivelul de 1,6210 GBP/USD devine prag de suport, iar pe data de 09.11.1997 tendinţa ajunge la 1,7132 GBP/USD, ceea ce reprezintă o majorare cu 0,0142 GBP/USD sau de 0,84% faţă de nivelul de rezistenţă, perforat în punctul H, şi cu 0,0922 GBP/USD sau de 5,69% faţă de pragul de suport.
În decursul perioadei 09.11.1997 – 27.09.1998 nivelul de rezistenţă rămâne intact, cu o singură excepţie de pe 12.04.98 când cotarea a ajuns la 1,6990 GBP/USD, în punctul I. Începând cu 27.09.1998 şi până pe 18.10.1998 trendul perforează de nenumărate ori pragul de suport, cotarea maximă este atinsă pe dată de 04.10.1998, când costul unui GBP era de 1,7270 USD, ceea ce reprezintă o creştere, cu 0,0280 GBP/USD sau de 1,65%, faţă de nivelul de 1,6990 GBP/USD şi faţă de nivelul 1,6219 GBP/USD, cu 0,1060 GBP/USD sau de 6,54%.
În decursul perioadei 20.02.1999 – 15.05.1999 rolul nivelului de 1,6210 GBP/USD alternează ca suport sau rezistenţă şi numai pe 04.04.1999 trendul ajunge la nivelul de 1,5820 GBP/USD, în punctul J. Pe parcursul perioadei de 20.06.1999 – 11.07.1999 pragul de suport de la nivelul de 1,5820 GBP/USD se transformă în rezistenţă, iar cotarea scade la 1,5466 GBP/USD, ceea ce este cu 0,0354 GBP/USD sau de 2,24% mai jos faţă de nivelul de 1,5820 GBP/USD.
Începând cu 11.07.1999 nivelul de la 1,5820 GBP/USD devine suport, pragul de rezistenţă fiind la nivelul de 1,6210 GBP/USD. Pe data de 22.08.1999 trendul perforează pragul de suport în punctul K, scăzând la 1,5792 GBP/USD, ceea ce reprezintă o diminuare cu 0,0028 GBP/USD sau de 0,18% faţă de nivelul de suport. În perioada 11.07.1999 – 23.02.2000 se observă că nivelul 1,6210 GBP/USD alternează în calitate de suport şi rezistenţă.
Pe data de 30.01.2000 trendul atinge pragul de la nivelul de 1,5820 GBP/USD în punctul L, apoi pe 11.02.2000 în punctul M. În perioada 23.02.2000 – 23.04.2000, trendul încearcă pragul de suport şi coboară sub el, pe data de 23.04.2000, perforîndu-l în punctul N, ajungând la 1,5501 GBP/USD, ceea ce reprezintă o scădere cu 0,0319 GBP/USD sau de 2,02% faţă de pragul de suport, şi părăseşte difinitiv canalul trendului lateral, formând un trend descendent.