Stochastic

Oscilatorul Stochastic a fost creat de George C. Lane la sfârşitul anilor 1950. Oscilatorul reprezintă o indicaţie a intensităţii (tariei) unei schimbări/variaţii de preţ şi arată raportul în care se află preţul de închidere pentru ziua curentă faţă de minimul şi maximul din perioada selectată. Dacă oscilatorul Stochastic ajunge la valori mari înseamna că avem o acumulare (cu presiune la cumpărare), iar dacă ajunge la valori foarte mici, atunci avem o distribuţie (presiune la vânzare).
Oscilatorul Stochastic are ca parametri de intrare două numere. Unul reprezintă perioada de timp pe care se face calculul (numarul de zile) şi se noteaza cu %K, iar celălalt e numarul de perioade pentru filtrarea rezultatului şi se notează cu %D. Ca valori implicite se foloseşte %D=3 şi %K=14.

unde n – valoarea de intrare %K
x – valoarea de intrare a %D
Daca oscilatorul Stochastic ajunge sub linia de la 20 înseamnă că avem supra-vânzare, iar dacă ajunge peste 80 înseamnă că avem supra-cumpărare. Totuşi autorul acestui oscilator recomandă ca să se considere semnal în mod special părăsirea zonelor de extrem (<20>80), deoarece preţul unui activ poate să mai crească mult până trendul se opreşte.
Semnale de cumpărare/vânzare se mai pot genera şi dacă linia %K se intersectează cu %D. Dezavantajul e că aceste intersecţii apar destul de des şi multe astfel de semnale sunt false.
În perioada volatilităţii ridicate a activelor posiblitatea de a lua decizii corecte cu ajutorul acestui indicator se minimizează.
Se pare că cel mai de încredere semnal generat este cel ce apare pe o divergenţă. Astfel, pentru un semnal de cumpărare trebuie sa asteptam să se formeze o divergentă pozitivă când Stochastic este sub pragul de la 20 (sau in apropiere).

No comments:

Post a Comment