Teoria lui Elliott a fost denumită în cinstea lui Ralph Nelson Elliott, care se afla sub influenţa teoriei lui Dow şi în rezultatul urmăririi fenomenelor naturale a ajuns la concluzia că mişcarea pieţei activelor poate fi prezisă datorită urmăririi şi constatării modelelor de valuri ce se repetă. Pe lângă toate acestea, Elliott considera, că orice activitate umană, nu numai pe piaţa activelor, evoluează într-un ciclu, ce trebuie depistat.
Datorită lui Charles Collins, după publicarea unei serii de articole în jurnalul „Financial World” în anul 1939, asupra muncii lui Elliott a fost orientată privirea cercurilor financiare. În anii 1950 – 1960, aceste idei au fost dezvoltate în lucrările lui Hamilton Bolton. În anul 1960 Bolton a publicat cartea „Principiul Elliott – nota critică”, aceasta a fost prima lucrarea de seamă publicată după moartea lui Elliott. În anul 1978 Robert Prechter şi A. J. Frost au publicat cartea „Principiul valurilor lui Elliott”, care până în prezent este socotită cea mai relevantă lucrare pe tema dată.
Valurile lui Elliott reprezintă una din formele de manifestare a acţiunilor şi contraacţiunilor. În linii generale teoria valurilor lui Elliott se bazează pe următoarele principii:
1. După acţiuni urmeză contraacţiuni;
2. Tendinţa principală este formată din 5 valuri, după care urmează 3 valuri de corecţie, toate acestea formând modelul „53”;
3. Modelul „53” formează un ciclu complet şi face parte la rândul său din alt model „53” de un nivel superior;
4. Modelul „53” este stabil, variază numai timpul de formare a acestuia.
Un exemplu al modelului „53” este prezentat în desenul 18: „Modelul valurilor lui Elliott”, unde valurile 1, 3 şi 5 reprezintă valurile impulsive, iar valurile 2, 4 reprezintă valurile de corecţie. Valurile a, b şi c formeză corecţia tendinţei formate de valurile 1 – 5.
Desenul 18: „Modelul valurilor lui Elliott”
Tendinţa principală formată de valurile 1 – 5 poate fi atât ascendentă cât şi descendentă. Valurile a, b şi c tot timpul se mişcă în direcţia opusă mişcării valurilor 1 – 5.
Conform teoriei valurilor lui Elliott, fiecare val a unui ciclu superior reprezintă un model „53” complet de nivel inferior, ceea ce se poate observa din desenul 19: „Compunerea valurilor lui Elliott”.
Desenul 19: „Compunerea valurilor lui Elliott”
Teoria valurilor lui Elliott are în calitate de bază matematică numerele Fibonacci. Un ciclu complet conform teoriei reprezintă un element din succesiunea Fibonacci. Spre exemplu pe desenul 19 sunt prezentate 2 valuri principale (de impuls şi de corecţie), 8 valuri medii şi 34 valuri mici. Cifrele 2, 8 şi 34 fac parte din succesiunea Fibonacci.
În practică pentru prognozarea lungimii mişcării pieţei care poate dura de la câteva minute sau ore până la câţiva ani sau decenii, analiştii utilizează modelul valurilor lui Elliott în combinare cu instrumentele Fibonacci.
Cel mai mare dezavantaj al teoriei valurilor lui Elliott este datorat diferenţei de interpretare a formării unui val şi sfârşitului altui val, datorită implicării factorului uman, ce poartă un caracter subiectiv.
Datorită lui Charles Collins, după publicarea unei serii de articole în jurnalul „Financial World” în anul 1939, asupra muncii lui Elliott a fost orientată privirea cercurilor financiare. În anii 1950 – 1960, aceste idei au fost dezvoltate în lucrările lui Hamilton Bolton. În anul 1960 Bolton a publicat cartea „Principiul Elliott – nota critică”, aceasta a fost prima lucrarea de seamă publicată după moartea lui Elliott. În anul 1978 Robert Prechter şi A. J. Frost au publicat cartea „Principiul valurilor lui Elliott”, care până în prezent este socotită cea mai relevantă lucrare pe tema dată.
Valurile lui Elliott reprezintă una din formele de manifestare a acţiunilor şi contraacţiunilor. În linii generale teoria valurilor lui Elliott se bazează pe următoarele principii:
1. După acţiuni urmeză contraacţiuni;
2. Tendinţa principală este formată din 5 valuri, după care urmează 3 valuri de corecţie, toate acestea formând modelul „53”;
3. Modelul „53” formează un ciclu complet şi face parte la rândul său din alt model „53” de un nivel superior;
4. Modelul „53” este stabil, variază numai timpul de formare a acestuia.
Un exemplu al modelului „53” este prezentat în desenul 18: „Modelul valurilor lui Elliott”, unde valurile 1, 3 şi 5 reprezintă valurile impulsive, iar valurile 2, 4 reprezintă valurile de corecţie. Valurile a, b şi c formeză corecţia tendinţei formate de valurile 1 – 5.
Desenul 18: „Modelul valurilor lui Elliott”
Tendinţa principală formată de valurile 1 – 5 poate fi atât ascendentă cât şi descendentă. Valurile a, b şi c tot timpul se mişcă în direcţia opusă mişcării valurilor 1 – 5.
Conform teoriei valurilor lui Elliott, fiecare val a unui ciclu superior reprezintă un model „53” complet de nivel inferior, ceea ce se poate observa din desenul 19: „Compunerea valurilor lui Elliott”.
Desenul 19: „Compunerea valurilor lui Elliott”
Teoria valurilor lui Elliott are în calitate de bază matematică numerele Fibonacci. Un ciclu complet conform teoriei reprezintă un element din succesiunea Fibonacci. Spre exemplu pe desenul 19 sunt prezentate 2 valuri principale (de impuls şi de corecţie), 8 valuri medii şi 34 valuri mici. Cifrele 2, 8 şi 34 fac parte din succesiunea Fibonacci.
În practică pentru prognozarea lungimii mişcării pieţei care poate dura de la câteva minute sau ore până la câţiva ani sau decenii, analiştii utilizează modelul valurilor lui Elliott în combinare cu instrumentele Fibonacci.
Cel mai mare dezavantaj al teoriei valurilor lui Elliott este datorat diferenţei de interpretare a formării unui val şi sfârşitului altui val, datorită implicării factorului uman, ce poartă un caracter subiectiv.
No comments:
Post a Comment